VIRGIL STAN ŞI PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIS
Deşi este un scriitor al tainelor şi misterelor lumilor pe care le străbate, Virgil Stan îmblânzeşte duritatea vieţii de zi cu zi prin puterea sufletului şi gândului frumos şi mai ales a cuvântului inspirat. Privind lumea de la înălţimea ochilor săi buni şi luminoşi, Virgil Stan, prozatorul iubirilor şi al puterii adevărului, a debutat relativ târziu în lumina literelor. Dar încă de la prima carte, „Iubirile unui pescar”, descoperim că scriitorul era acolo dintotdeauna, era nevoie doar de un impuls, un sprijin moral în a îndrăzni şi a scrie tot ce cu atâta magie şi har povestea.
Astfel în 2010 autorul se bucură de apariţia a două cărţi foarte bine primite de critica de specialitate. „Cât de mult te iubesc...”, roman, şi povestirile pescăreşti şi de viaţă „Iubirile unui pescar” cărţi ce ne pun în faţa unui spirit cultivat, cunoscător şi iubitor de cultură, a unui prozator adevărat. Şi Virgil Stan prin cărţile scrise a dat semenilor mai mult decât se aşteptau, căci el s-a bucurat anticipat de bucuria celorlalţi şi a crezut în cei care i-au fost alături în singurătatea nobiliară ce îl ocrotea deseori şi mă refer la Octavian Paler, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, Jacques Benigue Bossnet, F.M. Dostoievski, William Blake. A transformat în pagini de literatură adevărată întâmplările care i-au marcat viaţa. Destinul, Mangalia, marea, nemărginirea, prietenia, suferinţa, despărţirile, epocile prin care a trecut.
A reuşit să îşi formeze propriul stil definitoriu în evoluţia unui scriitor. Mangalia devenind un fel de fata morgana, de rara avis a sufletului autorului. Iubirile furtunoase, dureroase, calme, tandre, ori disperate au devenit capitole de inspiraţie şi har care l-au întors mereu la Ithaca sa vindecătoare, întocmai ca pe Ulisse, căci Virgil Stan este un Ulisse al sufletelor care i-au ieşit în drum în tainica sa călătorie a vieţii. Impresionează puritatea sufletului păstrată în orice împrejurare şi mai ales armonia pe care reuşeşte să o păstreze în toate scrierile sale, în propria existenţă .
Ne aflăm în faţa noului roman „Destine paralele” în care prozatorul Virgil Stan ne readuce în dar o lume în care fiecare este însărcinat cu propria fericire. Un roman care străbate vremurile, viaţa şi ţara, dându-i timpului timp şi întrebărilor răspunsurile pe care le aşteaptă. Prozatorul, încărcat de toată cunoaşterea ce-o simte că îi este călăuză, ne trezeşte cu o deosebită inteligenţă şi iscusinţă interesul, amintindu-ne că libertatea o poţi trăi cu nesaţ doar după ce ai cunoscut încătuşarea, lumina o iubeşti cu adevărat abia după ce ai străbătut întunericul.
Deşi acţiunea porneşte de undeva din târziul vremurilor româneşti, autorul profund implicat ne ajută să străbatem mii de lumi într-o lume şi, lăsându-ne iluzia a ceva deja cunoscut, reuşeşte să ne capteze toată atenţia. Cucereşte, incită şi captează. Stan Virgil ne reînvaţă rând pe rând cât de fascinant poate fi un răsărit ori un asfinţit, un cer senin ori un pustiu al iubirii, abisul durerii, ne reînvaţă citind să zâmbim zilei de mâine şi universului care ne mângâie sufletul cu inocenţe tainice.
Este foarte bogat spiritual scriitorul. Personajele sunt generoase, bine şi puternic conturate, vizuale, fie în tuşe sobre, dure, în forţă, fie calde, calme, catifelate, mângâietoare. Familiile Viorel şi Ramona Axinte, Săndica şi Mircea Trăistaru, Cristian şi Andrada - copii acestora. Studenţie, iubire, puritate, suferinţă.
Ingineri, profesori, ţărani, oameni culţi, oameni simpli, turism, frumuseţe, tristeţe, gelozii. Dorinţe, pasiuni, împliniri, neîmpliniri, dau timpului timp. Nou roman „Destine paralele” se citeşte cu sufletul la gură căci acţiunea te cuprinde în braţele ei imaginare şi totuşi atât de reale, atât de ale tuturor. Oameni buni, eroi, oameni reci, sadici, dragostea faţă de toate frumuseţile lumii.
Spitalul. Mister. Convalescenţă. Libertate. Rivalitate. Prietenie. Mângâieri. Michelangelo. Furie. Răzbunare. Personajele care au de împărţit vieţi, idealuri, necazuri, dureri, disperări şi revenirea la Mangalia. Un destin peste timp al familiilor şi al urmaşilor. Evenimente fascinante, de ieri, ale căror sunt abia astăzi trăite. Nea Ion, doctorul Ţigănuş. Accidentul. Abuzul. Dezamăgirea de a fi avut încredere în cei care în loc de inimă aveau gheaţă.
Noul roman „Destine paralele” impresionează prin frumuseţea cu care este adusă înapoi oamenilor speranţa şi credinţa în lumina adevărului din noi. Şi iubirea care mai presus de soare şi stele învinge. Conceput ca o urmare peste ani a frumosului şi durerosului prim roman „Cât de mult te iubesc...”, acest al doilea volum, abordând cu dezinvoltură noile valori lingvistice, întăreşte, dacă mai era nevoie, convingerea că ne aflăm în faţa unui prozator care va avea multe romane de adus în dar cititorilor şi iubitorilor de literatură.
Emilia Dabu – poet
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu