MOTO: “Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin”
Nicolae Iorga
În loc de prolog
(sau nota autorului)
Acest roman este dedicat în exclusivitate nepotului cel mare, Ştefan Ştefîrcă, aflat acum la vârsta de şaptesprezece ani, o vârstă a incertitudinilor, a nesiguranţei, a curiozităţilor, a lipsei de încredere în capacităţile proprii de judecare a faptelor şi mai ales vârsta tentaţiilor de tot felul.
Este perioada când încă nu înţelege prea bine efectul primului sărut primit de la colega de clasă, ori când prin curtea şcolii urmăreşte avid cum merele în pârgă ale unei fete se mişcă jucăuşe sub cămaşă, iar imaginaţia lui o ia razna. Este vârsta dorinţelor neîmplinite, sau a cercetărilor, a trasului cu ochiul prin decolteurile fetelor, a pipăitului şi a primei ţigări fumate, sau a primei cutii cu bere, golită cu amicii de aceeaşi vârstă, pe o bancă dintr-un parc, când au preferat să chiulească de la orele de chimie sau de fizică.
La această vârstă unii tineri, fie ei băieţi sau fete, încă nu ştiu precis ce doresc de la ei, de la viaţă, de la prieteni, sau de la cei ce îi înconjură. Cred că toţi acei ce le spun că nu-i bine să facă un anumit lucru le sunt duşmani, că le îngrădesc libertatea de a alege ce-şi doresc cel mai mult pentru ei. Să fie ei înşişi, cu egoul lor, cu dorinţele şi voinţele lor din acele clipe, cu nevoia de a
epata, de a fi cool, sau sexi, tuns sau cu plete, îmbrăcat în haine de firmă sau în blugi peticiţi, numai să fie cel mai cel dintre toţi colegii. Toţi tinerii trec prin aceste stări normale ale vârstei, aşa că nici nepotul meu nu a fost scutit sau nu a fost ocolit de aceste evenimente, numai că viaţa aşa cum este actualmente în ţară, fără posibilităţi sau şansă pentru tineri şi nu numai pentru ei, a fost mai dură cu el faţă de colegii sau prietenii de vârsta lui. L-a rupt la şaisprezece ani de grupul său de amici, buni sau răi, de fetele din şcoală sau din cartier şi l-a “teleportat” undeva departe de ei toţi, mai aproape de Cercul Polar decât de colectivul lui de acasă, obligându-l să cunoască o altă limbă, o altă cultură, dintr-o altă dimensiune a civilizaţiei. Textul povestirii din roman nu are nimic comun cu viaţa pe care o trăieşte sau o va trăi beneficiarul acestor rânduri, dar el poate trage o concluzie din ea: că tot timpul trebuie să te lupţi cu ceva, ca să câştigi altceva. Acum se luptă doar cu o viaţă nouă, într-o ţară nouă, dar lângă ai săi, ocrotit şi sprijinit de familie, să treacă mai uşor peste aceste schimbări din viaţa sa, pregătindu-se astfel să întâmpine greutăţile inerente ce vor veni. Călindu-se la vârsta aceasta a incertitudinilor, va şti să facă faţă şi viitorului său imprevizibil, devenind mai puternic, mai puţin temător şi mult mai optimist. Dacă Ştefan din cuprinsul romanului a ajuns un om de afaceri de succes, când nici nu visa aceasta, însă poate că spera ca orice om la început de viaţă acest lucru, am convingerea că şi nepotul meu va fi un bărbat de succes (frumos fiind), care să devină un stâlp de susţinere al familiei, atunci când viaţa o va decide. Eu am toată încrederea în el, ştiind că la temelia educaţiei şi caracterului său, există sădită o genă sănătoasă. Toată dragostea mea pentru el şi familia sa e transpusă printre rândurile acestui roman. Citindu-l va afla, desigur, adevărul.
Bunicul Gelu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu