marți, 21 august 2012

Zborul spre stele - roman

                                                DOI ÎNTR-O BARCĂ

Dalia se trezi din somnul ce-o doborâse instantaneu şi îşi aruncă privirea asupra patului unde dormea liniştită mama Gloria. I se auzea în respiraţie un şuierat pe care nu-l avusese până acum.
- ”Oare se simte mai bine? Trebuie s-o trezesc şi să o întreb cum se simte, sau să-i las un bilet ca în caz de nevoie să mă sune pe mobil? N-am să mai merg la petrecerea de pe barca lui Ştefan, ci la discoteca Complexului, pentru a fi la nevoie cât mai aproape de ea” S-a îmbrăcat adecvat pentru această seară şi când a ieşit pe uşa garsonierei, l-a sunat pe Ştefan să-l anunţe de situaţia existentă.
- Bună Ştefan. Ce faci?
 - Acasă. Aşteptam telefonul vostru.
- Mama Gloria doarme. Nu am avut curajul să o trezesc, aşa că i-am lăsat un bilet că mă va găsi dacă are nevoie de mine la discoteca de la parter.
 - Ai renunţat la vizita de pe bărcuţă?
- Oo, nu pot să merg acolo. Dacă sună mama şi nu pot veni de urgenţă?
- Crezi că-i atât de grav încât să te sune?
 - Chiar dacă nu-i grav, ea tot va suna să mă anunţe dacă se simte mai bine şi poate veni şi ea, sau ca să mă liniştească şi să-mi văd de programul meu.
- Poate ai dreptate. Ce să-ţi spun? Poate vin şi eu şi dacă totul este în ordine cu Gloria, atunci vom vedea ce putem face ca seara să fie una cât mai reuşită şi de neuitat pentru tine.
 - Ha, ha! Orice seară petrecută pe litoral dacă nu este alterată de evenimente neplăcute, poate fi una memorabilă. Cine ştie ce surpriză îmi poate oferi o vară aflată spre amurgul ei?
- Bine Dalia. Am să sun la discotecă. Mergi direct la bar. Până sosesc eu, vei găsi un scaun liber şi poţi comanda ce-ţi doreşti.
 - Ok! Pa!
Ştefan se schimbă de ţinuta neglijentă în una de bărbat de lume, îşi luă bricheta şi cutia cu ţigările sale din foi de tutun virgin, aromate cu whisky. Închise uşa garsonierei şi coborî la discotecă, nu înainte de a lăsa consemn la recepţie ca în cazul că apar evenimente neprevăzute cum ar fi sosirea unei ambulanţe, să fie anunţat imediat pe telefonul personal. Intrând în discotecă, a descoperit-o imediat pe fată cocoţată pe un scaun de lângă masa barului.
- Bună Dalia. Cum se simte mama ta?
 - Pe bune? Nu ştiu, că am plecat fără să o întreb. Am fugit pur şi simplu lăsând un mic bilet cu textul: "Sună-mă în caz de urgenţă". După cum o ştiu, nu are să o facă, oricât de rău s-ar simţi.
- Atunci ce propui? Vrei să mergem pe barcă?
- De ce atâta insistenţă? Ne putem simţi la fel de bine şi aici, mai ales că avem un spectacol oferit gratuit de către participaţii din club.
- Bine atunci. Ce vrei să bei?
 - Mi-am comandat ceva. Ştii că nu mă dau în vânt după băuturile alcoolice.
- Bine, bei ce doreşti. Haide să mergem la masa mea.
- Oho, ai o masă rezervată?
- Nu fi copilă naivă. În toate cluburile sau localurile cu alimentaţie publică, există cel puţin o masă sau o rezervă pentru patron ori prietenii acestuia.
- Bănuiam eu. Ştefan a luat fata de mână ajutând-o să coboare de pe scaunul înalt din faţa barului, apoi strecurându-şi stânga sub cotul său, o cuprinse de mijloc trăgând-o după el printre trupurile tinerilor aflaţi în calea lor, plini de băutură sau transpiraţie. Simţea deasupra degetelor cum sânul tare tresaltă în timpul mersului, creându-i o furnicare prin tot corpul.
- Dar paharul?... întrebă fata nemulţumită, că abia reuşise să-şi umezească buzele în lichidul dulceag.
- Lasă-l, vine altul mai rece şi mai bun.
Ştefan şoptise barmanului ce băutură să-i pregătească fetei. Era un pervers în acest domeniu. Nu era de condamnat în situaţia de faţă, fata fiind majoră. Cocktailul va fi dulce dar mai alcoolizat, greu sesizabil datorită aromelor sale, de către cea ce-l va consuma. În timp alcoolul îşi va face precis efectul. Ce va urma, va vedea el funcţie de disponibilitatea fetei. Cei doi, aşezaţi într-un separeu de unde aveau în faţă toată panorama discotecii, fără a fi văzuţi, se întreţineau în discuţii diverse. Evitau amândoi de a aminti de Gloria, parcă simţindu-se vinovaţi de faptul că ea stă bolnavă singură în cameră, în timp ce ei se distrau în discotecă. Au ieşit la dans, însă Dalia tremura vizibil de emoţie în braţele lui Ştefan. Acesta o întrebă contrariat:
 - De ce tremuri? Îţi este frig pe o asemenea zăpuşeală?
- Nu, nu, nu mai face asemenea glume cu mine. Sunt foarte emoţionată.
 - De ce? Doar am mai dansat amândoi.
 - Da, dar...
- Doar că era un ring de restaurant unde predominau cei vârstnici ca mine şi ca mama ta, pe când aici sunt doar cei din generaţia ta. Ţi-e ruşine că eşti cu mine?
 - Ce-ţi veni? Vrei să mă superi?
 - Nu, de ce aş face-o? Mie îmi place prezenţa ta şi mă simt bine cu tine. Tu?
- Din cauza asta tremur. De emoţie, nu de ruşine. Nu crezi? Ştefan o strânse în braţe şi o sărută pe creştet. Dalia se plie pe trupul său ca un maieu subţire, pe un corp umed, abia ieşit din baie. Era lipită complet, ca o ventuză. Era inertă. Nu se mai putea mişca. I se blocaseră toţi nervii. A trebuit să o îndepărteze un pic ca să-şi mai poată muta picioarele din loc.
 - Dalia?
- Scuze..., scuză-mă, cred că am o cădere de calciu, sau aşa ceva, nu ştiu ce se întâmplă cu mine..., poate de la băutură…
- Am parte în seara aceasta numai de partenere bolnave? Mă simt frustrat. Ce-i cu tine? - Nu…, te rog…, gata…, mi-a trecut. Fii îngăduitor cu mine, te rog.
 - Ha, ha, tu care te învârteai ca o sfârlează, acum nu mai eşti în stare să faci doi paşi?
- Lasă, lasă, ai să vezi că-mi voi reveni. Poate sunt prea obosită şi surmenată în ultimul timp. Poate că examenele, accidentul, tratamentul, vara asta prea călduroasă, toate şi-au pus la un loc amprenta asupra stării mele fizice.
- Bine atunci, hai la masă să te odihneşti.
- Nu, nu vreau. Gata, sunt în formă. Mă voi adapta muzicii şi ritmului, ai să vezi.
 - Ok! Hai să te văd. Ştefan o eliberă din braţe şi Dalia chiar începu să-şi torsioneze corpul în ritmul muzicii şi al ritmului impus de DJ-ul discotecii. Tot se mai citea o grimasă pe figura sa, care cu timpul dispăru complet. Trecuse ce a fost mai greu şi anume acceptarea psihică a prezenţei doar pentru ea, a celui de care se simţea atât de atrasă. Nu o vedea nimeni şi el era acum numai al ei. Ştefan devenise pentru ea o obsesie. I se întipărise în minte că ea îi aparţine din clipa când i-a salvat viaţa. Dacă atunci când a zburat cu maşina peste parapet direct în prăpastie nu era el, acum ea nu mai exista, deci este a lui. Este a lui aşa cum şi el este în această seară, numai al ei. Aşa îmbrăţişaţi în timpul dansului, nu ştia nici ea cum nu ştia nici Ştefan, că în discotecă se afla şi Gina. Era cu o prietenă venită în concediu şi doreau să se distreze pur şi simplu. L-a văzut pe Ştefan când a intrat şi s-a îndreptat spre fată, ca apoi să se mute împreună în rezerva oficială, dar a dorit să rămână nevăzută. Bineînţeles că nu i-a spus nimic prietenei sale. Atât Dalia cât şi Gloria, nu ştiau nimic despre prezenţa Ginei în viaţa lui Ştefan. Reveniţi la masa lor din rezervă, Dalia s-a repezit direct la paharul plin cu gheaţa ce plutea într-un lichid vâscos multicolor, şi plăcut aromat. Era o cremă delicioasă pe care nu o mai gustase până atunci. Goli aproape jumătate din pahar. Era cald şi îi era sete. Pe măsură ce stăteau de vorbă, devenea tot mai volubilă, mai îndrăzneaţă şi plină de fantezii în vorbire şi gesturi. Băutura lucra în favoarea bărbatului ce i-o oferise.
- Ştefan, spuse ea la un moment dat, făcându-şi vânt cu mâinile ca şi când s-ar răcori, nu ţi se pare că aici este prea cald? Ce zici? Nu-i mai plăcut acum pe malul mării? Să simţi răcoarea nopţii? Cum te răsfaţă briza, mângâindu-ţi trupul înfierbântat de tinereţe şi... ştii tu..., să asculţi ţipătul pescăruşilor ca pe o chemare? - Da, mi se pare şi mie cald şi desigur că pe malul mării este mult mai răcoare ca aici, oricât de bine ar funcţiona aparatele de aer condiţionat. Acolo există aerosolii marini care îţi purifică plămânii şi apoi e atâta libertate...
 - Da, vreau să mă eliberez de această încorsetare a prezenţei unei mulţimi ce-mi inundă intimitatea sufletească. Vreau să fiu liberă cu mine însămi şi cu dorinţele mele de libertate.
- Atunci să plecăm. O luă de mână, ajutând-o să se ridice de pe taburetul capitonat, apoi cuprinzându-i mijlocelul o strânse lângă trupul său puternic şi ieşiră din discotecă urmăriţi din întuneric de o privire plină de ură. Şi-au îndreptat paşii spre centrul staţiunii, apoi spre aleea care ducea la mare. Acolo exista barca lui, cuibuşorul plutitor de nebunii. Nu-i aminti nimic fetei de intenţiile sale, cum nici fata nu i-a spus de speranţa nemărturisită de a reveni pe barcă. Amândoi aveau aceeaşi dorinţă. De a fi la bordul ambarcaţiunii. S-au oprit la malul marii. Era întuneric, iar marea era luminată doar de razele lunii. Vântul adia uşor, luna-şi etala diamantele în mare, unduindu-se în valurile care dantelau ţărmul cu sărutul lor posesiv. Ştefan îmbrăţişă fata de după umeri. Dalia zâmbi. Se desprinse din îmbrăţişarea lui, se descălţă şi se îndreptă în fugă spre mare cu sandalele în mână. Ştefan o urmărea din priviri şi nu-şi dezlipea ochii de la silueta care stârnea în el senzori greu de stăpânit pentru un bărbat în putere şi experimentat ca el. Se aşeză pe nisip, lipindu-şi spatele de zidul digului din beton.
Dalia alerga de-a lungul plajei prin apa ce-i răcorea picioarele. Vântul îi răsfira pletele. În razele lunii i se profila bustul bine format şi arcul parcă sculptat al şoldurilor rotunde. Ca hipnotizată de frumuseţea mării, păşi în apă, ţinând în mâini sandalele albe cu barete delicate. Ştefan înghiţi în sec observând cum apa acoperea trupul Daliei până la şolduri. Când o văzu ieşind, simţi boabe de mercur cum i se plimbă pe şira spinării. Imaginea acelei fete, voluptatea formelor acoperite doar de voalul bluzei ude, lipită de trup, rozetele sânilor zgribuliţi de vântul rece al nopţii, îl făcură să-şi dorească pe loc acea făptură. Se lipi de spatele ei rece şi ud şi îi încercui umerii cu braţele, sărutându-i gâtul.
- Mmmm! Dalia se întoarse lasciv către el şi îl îmbrăţişă. Era frumoasă în lumina lunii, mai ales când zâmbea. În obraji, două gropiţe se cuibăreau obraznic, dându-i un aer adolescentin. Ştefan nu rezistă tentaţiei, îşi lipi buzele de ale ei, aşteptând ca următorul pas să-l facă fata. Văzând că acest lucru nu se întâmplă, continuă să tatoneze, să se înfrupte. Uşor, uşor gura îi era acaparată de pasiune, frământată, până când ea se abandonă în braţele lui. Dalia simţi cum o ridică uşor şi se deplasează către digul pe care tocmai el îl abandonase când o văzu ieşind din apa mării, unde o coborî dar nu-i dădu drumul din braţe.
- Ce faci? Şopti nedumerită? N-avem voie... El îi acoperi gura cu un sărut pătimaş. Înlănţuiţi într-o îmbrăţişare tandră de îndrăgostiţi, răcoriţi de adierea vântului ce încreţea valurile mării, păşeau pe dig ca doi soldăţei în timpul defilării. Având paşii mai mici, la un moment dat Dalia zgribulită de frig, îl călcă pe Ştefan pe picior. - Scuză-mă. Nu a fost cu intenţie. Te-a durut?
- Au, ce mă doare... Cred că mi l-ai învineţit, glumi el mimând durerea.
- Nu mai râde de mine. Bine, uite, dacă vrei, îţi recompensez suferinţa cu un pupic. Ce zici, este un preţ corect? - Doar cu un pupic? Dar ce mă doare... se văita el în continuare.
- Bine... răule. Cu un sărut atunci. Eşti mulţumit?
- Aşa mai merge şi o cuprinse din nou în braţe, o ridică să-i ajungă gura până la buzele lui dornice de a se juca cu asemenea fragă coaptă şi plină de arome. Îi muşcă cu fineţe buzele date cu strugurel să i le protejeze de efectele soarelui de vară, dar şi parfumate de aromele cocktailului consumat în discotecă, cu miros de ananas şi de alte fructe exotice. Dalia îşi prinse cu putere ambele braţe în jurul gâtului lui Ştefan ca pentru orice i s-ar fi întâmplat, să nu cadă, neavând de gând să se elibereze de trupul său, unde credea că va găsi stabilitate, chiar dacă forţa picioarelor o va părăsi. Ştefan, îi pătrunse intimitatea gurii cu limba lui neliniştită, iar căuşul palmei îi masa cu delicateţe sânul nervos şi în continuă întărire. Mugurul începea să-i străpungă pânza subţire tinzând să-i iasă din cupa sutienului. La acest lucru contribui Ştefan, care-l prinse între buricele degetelor şi-l alinta creându-i posesoarei gemete de plăcere. Dalia simţea cum se umezeşte din ce în ce mai mult. Era un fenomen pe care-l trăia pentru prima dată. Se abandonă în braţele bărbatului ce pusese stăpânire peste voinţa şi corpul ei, răspunzându-i la sărutări. Doar noaptea plină cu stele şi vântul care bătea necontenit, le mai răcorea temperamentul. Ştefan o luă din nou în braţe şi o duse la capătul digului de beton ce se înfigea adânc în mare. Mai departe se reliefau siluetele mai multor ambarcaţiuni ancorate în larg. O aşeză cu şezutul pe balustrada digului şi apoi scoase telefonul sunând în noapte.
- Alo! Vino să mă iei de la capătul digului. Dalia nu auzi ce i se răspunse bărbatului în braţele căruia se simţea atât de bine. Nici nu-l întrebă unde o va duce şi nici ce are de gând cu ea. Nu îşi mai aparţinea de mult timp, fiind a acestui bărbat care devenise stăpân peste voinţa sa. Peste câteva minute s-a apropiat de dig barca care-i mai luase şi atunci când au plecat la Vamă. Ca şi atunci, tânărul după ce i-a debarcat pe vaporaş, a plecat spre mal cu bărcuţa lui din cauciuc. I se auzea motorul cum se îndepărtează. Va reveni numai atunci când va fi chemat de patron.
Bărbatul îşi luă iubita în braţe şi coborî cu ea spre cabina din interiorul bărcii, pe care Dalia o admirase atât de mult şi la care se gândise cu nostalgie cum ar fi să se vadă îmbrăţişată de albeaţa cearceafurilor de pe patul destul de larg şi confortabil. Ştefan scoase o sticlă cu şampanie din mini barul din salon, deschise dulapul de deasupra lui, luă două din cupele cunoscute Daliei de data trecută şi le umplu cu băutura spumantă şi plăcut aromată, parfum dat de un anumit soi de strugure, necunoscut ei.
- Bine ai revenit pe bărcuţa mea.
- Mă bucur că o revăd. Îmi doream atât de mult să o mai vizitez înainte de a pleca acasă...
- Suntem doi oameni majori şi ne asumăm cele ce vrem să facem, fără niciun regret sper.
- Nu ştiu ce vom face, dar ştiu că m-am simţit bine în braţele tale, răspunse şoptit fata ruşinată de starea sa. Ştefan a cuprins-o cu paharul în mână de după gât, îi apropie capul de al său şi puse din nou stăpânire peste gura fetei. Dalia participa şi ea cu plăcere la această uniune de sentimente şi senzaţii. Apucase să guste din aroma cupei cu şampanie şi acum parcă simţea şi mai puternic mirosul de strugure parfumat. Era şi ea ca o boabă de strugure ajunsă la maturitate deplină, gata să fie culeasă, pentru a da aromă şi savoare celui ce se va înfrupta din fructul său pur şi bine copt. Bărbatul îşi abandonă paharul pe blatul barului şi luă cu asalt reduta tânără şi fără de apărare. O apropie de el, cu o mână ţinând-o de după mijloc, iar cu cealaltă coborî să inspecteze ce ascunde sub pantaloni scurţi, la încheietura picioarelor. Introducând mâna pe sub bikini, îi simţea tresăririle involuntare la fiecare atingere a fântâniţei. Îşi dădea seama că nu mulţi bărbaţi s-au bucurat de acest privilegiu. Ochii Daliei rătăceau la început pe tavanul cabinei. Coborâră apoi să vadă tot ce face el şi cum se abandonează ea în braţele acestui "călău" care o "torturează" atât de plăcut. Erau senzaţii pe care le trăia pentru prima dată şi nu dorea să piardă nimic din ce se putea întâmpla atât de interesant cu ea în această noapte. Fără voinţa sa picioarele i se depărtau singure, lăsându-l pe "agresor" să-i invadeze cât mai mult intimitatea neîntinată de nimeni până în această noapte de vis. Ştefan nu se lăsă invitat de mai multe ori şi luă cu asalt corpul fetei. O ridică în braţe şi o depuse ca pe o ofrandă preţioasă, peste fineţea lenjeriei albe de pe cuşetă. Dalia se aşeză comod aşteptând cuminte noi mângâieri, noi sărutări şi alintări pe care nu le mai trăise şi nici nu cunoscuse intensitatea acestor senzaţii declanşate de mişcarea ritmică a bărbatului care o „molesta” atât de tandru. Mâna bărbatului se ascunse între pulpele fetei şi începu să-i maseze fântâniţa complet umezită de poftă. Capul ei se plimba dintr-o parte în alta, murmurând cuvinte fără de şir, încercări slabe de împotrivire, însă mâna i se înfipse peste cea a „agresorului”, apăsând-o şi mai tare peste muncelul de la îmbinarea pulpelor. O făcea inconştient, din dorinţa de a simţi şi mai profundă această presiune. Simţi cum pe sub bikini a apărut un intrus care începu să-i mângâie nemilos de dulce mugurelul ce a stat atâţia ani cuminte, devenind dintr-o dată nervos din cale afară. Strânse picioarele fără să vrea şi apoi le desfăcu cu repeziciune din nou. Dispăruse farmecul acelei mişcări continue care făcea să-i alerge sângele înfierbântat, prin tot corpul. Dorea din nou să pună stăpânire peste voinţa sa.
- Ştefan, ce-mi faci? Te rog, lasă-mă... Eşti singurul bărbat care îmi face aşa ceva. Nimeni nu a mai putut să-mi invadeze intimitatea cu mângâierile sale. Sunt încă pură şi nu ştiu dacă sunt pregătită să schimb această stare, chiar ştiind că pot face fericit pe cineva atât de drag mie. Bărbatul auzind mărturisirea fetei, că este prima dată în compania unui partener de joacă erotică, începu s-o sărute cu mai multă pasiune, dezvelindu-i bustul ridicându-i bluza şi sărutându-i frumuseţea sânilor dezvoltaţi ca două portocale pline de savoare. Se repezi flămând şi excitat asupra lor, mestecând între dinţi micuţele turnuleţe ridicate ca nişte mâţişori de salcie aduşi la altar de Sărbătoarea Floriilor.
Corpul Daliei mirosea a zmeură coaptă, plină de aromă şi de prospeţimea tinereţii sale. Avea carnea tare, acoperită cu o nuanţă de maro uniform aşezată pe tot corpul, culoare căpătată de la zilele de plajă. Doar sânii şi petecuţul din zona bikinilor făcea contrast cu restul. O ridică de trunchi şi-i scoase tricoul. Dalia nu avea nicio reacţie de împotrivire. Dispăru şi sutienul şi acum cele două moviliţe jucăuşe se mişcau într-un dans fără de reguli la fiecare mişcare a fetei. Dispăru în acelaşi mod şi pantalonii, apoi bikinii. Din pudicitate fata se acoperi peste pulpe cu cearceaful, iar sânii şi-i acoperi cu braţele. Era totuşi atentă la mişcările de eliberare a bărbatului de propriile sale haine. Simţi în curiozitatea sa un gest de perversitate. Nu mai văzuse un bărbat dezbrăcat decât prin filme sau reviste. Corpul lui Ştefan era ca al unui atlet antic. Muşchii pectorali se mişcau la orice gest al braţelor. Era adorabil şi excitant aşa cum apărea gol în faţa ei. El luă din nou paharele şi le umplu cu şampanie. Apoi o ajută pe Dalia să se ridice şi îi înmână cupa din care săreau picături de rouă adunată dintr-un bob de strugure bine copt şi aromat. Goliră cupele până la ultima picătură. Dalia îi înmână cupa şi îşi lăsa capul pe perna peste care i se răsfirară pletele. Abandonă acoperirea sânilor şi îşi lăsa mâinile să-i cadă de-a lungul corpului. Se simţea ameţită de la băutură. Aştepta ca iubitul să o aducă din nou la extazul în care se aflase câteva momente mai devreme şi care se estompase odată cu dezbrăcarea şi golirea cupei de şampanie. Efectul băuturii îi cobora cu insistenţă până în vârful degetelor de la picioare. O furnica şi o excita. Îşi strânse picioarele. Se chirci în mijlocul patului, strângându-şi cu braţele genunchii, urmărindu-i atentă mişcările lui Ştefan. Aştepta. El se alătură fetei pe întinderea cuşetei. Îi desfăcu cu uşurinţă mâinile şi o acoperi din nou cu sărutări pe corp, pe sâni, pe gură, cercetând-o cu mişcarea limbii, simţindu-i răspunsul voluntar. Fata îl cuprinse cu braţul de după gât ţinându-l captiv la sânul său, destinzându-şi torsul. Se lipi strâns de el, excitată de pulsaţiile simţite în zona fântâniţei.
Apoi el întinse mâna, luă sticla cu şampanie şi picură ambrozia cu stele de aur, printre sânii fetei, culegând-o cu buzele din gropiţa ombilicală. Lăsă sticla la locul ei şi cu cealaltă mână îi mângâia cu tandreţe corpul zvelt, aplicând peceţi fierbinţi cu buzele umezite de picăturile de şampanie adunată dintre pulpe. Fata avea un corp frumos, dornic de alintări, de aceea mâinile sale erau într-o continuă mişcare, ca şi buzele ce se afundară între picioarele fetei mângâindu-i adâncitura eliberată de mătasea pubiană şi umezită cu şampanie. Buzele flămânde ale bărbatului luă cu asalt această zonă erogenă, cotrobăind cu vârful limbii printre micuţele dune, într-un joc ritmic plin de energie, aducând-o pe Dalia într-o stare de extaz sinonimă cu exaltarea. Fata îşi ridică bustul de pe pat şi cum se afla în şezut, apăsă cu toată puterea de care era capabilă, pe capul bărbatului ascuns între pulpele sale, scoţând un ţipăt de plăcere. Îi dăruia acestuia definitiv bijuteria sa preţioasă primită de la natură. Simţea că este gata de juisare şi că drum de renunţare nu mai există. A păşit pe drumul pierzaniei şi nu va căuta calea de întoarcere, aşa că îl invita pe Ştefan să se bucure de toată abandonarea ei voluntară, aşteptând să-i dăruiască plăceri de care să-şi amintească mereu cu dorinţa repetării lor. Din auzite prin liceu ştia că prima întâlnire va fi dureroasă, însă avea încredere în experienţa lui Ştefan. Va şti să o facă să treacă cât mai uşor peste această primă întâlnire neplăcută a actului erotic. Ştefan ridicându-şi capul, părăsi fântâniţa Daliei plină de dorinţe, retrăgându-se dintre pulpele aflate într-o mişcare continuă, reluându-şi joaca cu arătătorul în aceeaşi zonă, mângâindu-i mugurelul neastâmpărat, iar cu buzele sărutându-i fiecare porţiune a pielii catifelate. Urcă spre sâni, apoi îi acoperi ochii cu sărutări, sau gâdilându-i lobii urechilor cu vârful limbii. Se ridică până ce acoperi în întregime trupul fragil şi armonios al fetei, cu masivitatea corpului său, susţinându-şi-l în mâinile-i puternice.
Pendulul bătea nerăbdător la intrarea în clopoţelul de argint, gata să scoată cele mai acute sunete. Dalia era pierdută, dar şi nerăbdătoare. Abia aştepta să simtă vibraţia arcuşului deasupra coardelor violinei sale, iar cele două instrumente bine acordate, să dea naştere celei mai divine muzici. Simţi cum acesta apasă şi încearcă primul lor acord. Intenţia fetei a fost de a se feri din calea invadări, deturnând direcţia invadatorului, mutându-i presiunea asupra pulpei, însă o mână dibace corectă traiectoria. Primi asigurarea că totul va fi uşor şi fără de durere. Viola sa era perfect pregătită să-i primească arcuşul, iar acesta începu să alunece cu fiecare mişcare contrată instinctual de parteneră. Simţi o durere ca înţepătura unei injecţii, iar la scâncetul ei a urmat o staţionare, apoi uşor, uşor, mecanismul s-a repus în mişcare, însoţit de fiecare dată de o onomatopee rostită de durere la început, care mai târziu a fost înlocuită de plăcerea percepută de fată, plăcere ce creştea pe moment ce ritmicitatea celor două corpuri se armoniza din ce în ce mai bine. Depărtările şi revenirile celor doi creau noi senzaţii ce-i transportau în lumea visurilor şi a exaltării. Daliei nu-i venea să creadă că s-a dăruit acestui bărbat frumos ca un zeu antic. Era mândră că a făcut-o cu el acum şi nu cu vreun coleg din timpul liceului sau al facultăţii. A trăit în noaptea aceasta sublimul. Va plânge poate la consumarea în întregime a deliciului, dar va plânge de bucurie. Este o femeie de acum şi se consideră o femeie fericită că s-a dăruit din dragoste acestui bărbat de care este legată prin însăşi viaţa ce i-a dăruit-o el în râpa de la Timişul de Sus. Când amândoi se eliberară de tensiunea acumulată în timpul pasionantei uniri, Dalia simţi cum i se prelinse printre pulpe un firicel de lichid călduţ. Se atinse cu mâna şi descoperi că puritatea sa şi-a lăsat ofranda roşie peste cearceafurile imaculate de pe patul din interiorul bărcii lui Ştefan. Era aşa cum visase cândva, petale roşii de trandafir, presărate peste albul imaculat al unei rochii de mireasă. Da, era mireasă în această noapte şi era fericită. Oricare curs va lua Oricare curs va lua relaþia cu Ştefan, el va fi mereu cel cãruia a dorit sã i se dãruiascã. A fost alegerea şi hotãrârea ei, indiferent ce va urma dupã aceasta. Era primul sãu iubit cãruia a avut curajul sã-i încredinţeze nestemata sa, pentru a o prelucra, a o şlefui şi a o reda iubirii în toatã plenitudinea splendorii sale.
 - Stefan, dacã pânã acum tu m-ai sãrutat şi eu doar ţi-am rãspuns, acum te rog sã te apropii, sã pot a te sãruta şi eu. Dacã vei dori sã-mi rãspunzi, este problema şi voinţa ta, eu nu te voi obliga. Ţi-am dãruit curãţenia şi puritatea mea sufleteascã, alãturi de cea fizicã şi am fãcut acest lucru cu iubire şi din convingerea cã noi suntem douã suflete pereche nu prin dorinţa de a continua sã fim împreunã, ci prin destinul care ne-a dat întâlnire într-un miez de noapte, în sãlbãticia unei râpe. Acolo ne-a unit Universul pentru veşnicie şi eu voi rãmâne mereu legatã de acesta. Ce s-a întâmplat cu noi în aceastã noapte este darul meu, pe care nu-l regret şi pe care tu poţi sã-l pãstrezi mereu în suflet sau poţi doar sã-ţi aminteşti cã ai fost unicul care ai gustat din puritatea mea. Îl prinse de gât, îşi apropie gura de a sa şi începu sã-l muşte uşor de buze, ascunzându-şi vârful limbii printre dinţii lui ascuţiţi.
Ştefan nu se lãsã prea mult rugat şi declanşã din nou lupta plãcutã dintre douã corpuri şi fiinţe dornice de iubire şi de pasiune. De data aceasta cei doi şi-au acordat reciproc mai mult timp plãcerilor armonizându-şi mişcãrile. Dalia începuse sã pãtrundã taina jocului erotic şi al senzaţiilor de sublim pe care ţi le poate oferi acesta. Era o necunoscutã care acum o fãcea atât de fericitã. Niciodatã nu a crezut cã aceastã joacã îţi poate purifica organismul şi ţi-l poate umple cu bucurie şi fericire. Simţea cã trãieşte supranaturalul şi se lãsã vrãjitã tot mai mult de aceste senzaţii, rãspunzând cu aceleaşi mişcãri şi gesturi celui care-i era partener de nebunii în aceastã noapte de vis şi de neuitat. Când preludiul, început de fatã şi continuat de bãrbat, se finalizã printr-o declanşare ancestralã a fluidelor zãmislitoare de noi vieţi, iar cei doi se relaxau unul lângã celãlalt, Dalia, fãrã sã vrea, îşi aruncã ochii peste ceasul prins pe perete vãzând ce ora este. O apucã teama cã posibil mama Gloria este treazã şi o aşteaptã panicatã în camerã. Se mira totuşi cã nu a sunat pânã la aceastã orã.
- Ştefan, te rog dacã poţi sã mã duci la hotel înainte ca mama Gloria sã afle ce pocinog am fãcut în noaptea asta.
- Nu ai fãcut niciun pocinog. Eşti doar o altã fatã. Eşti o femeie care s-a dãruit pe altarul iubirii şi eu am fost fericitul care a primit acest dar divin. Voi suna imediat sã vinã dupã noi şi într-un sfert de orã eşti în camerã. Sper sã nu te dai de gol în faţa mamei tale. Spui cã nu m-ai întâlnit şi cã ai fost singurã la discotecã, apoi ai revenit în camerã. Cine ştie, poate ai norocul sã fi dormit tot timpul cât ai fost plecatã.
- Crezi? Nu am eu acest noroc.
- Ştii cã eşti o fatã foarte norocoasã.
- Bine, dacã spui tu. Dã telefon pânã mã îmbrac. Dupã un sfert de orã, Dalia era în camerã. Mama Gloria dormea dusã. Trezindu-se şi vãzând cã fata nu este în pat, a luat o pastilã de somnifer şi alta de paracetamol, care au jutat-o să se liniştească şi să se odihnească toată noaptea.

luni, 19 septembrie 2011

Coperta romanului ANA, FIICA MUNTILOR


Romanul ANA, FIICA MUNTILOR


Romanul ANA, FIICA MUNTILOR



MOTTO:
Copilăria

MOTTO:
aştepţi să înflorească dragostea în ea?”


1.Ţipătul din munte


Se auzea foşnetul pădurii, iar vântul se strecura leneş printre copaci, răcorind faţa năduşită a călătorului solitar ce-şi propusese să ajungă până la stânele din zona satului Secăria, dincolo de Teşila. Avea el o treabă cu baciul stânei. Doctorul ortoped Istrate plecase din Câmpina lui Nicolae Grigorescu şi a lui Bogdan Petriceicu Hajdeu încă din zorii zilei de marţi, 2 iunie, cu autobuzul ce făcea cursa locală şi coborî la Teşila, ca apoi să bată cu piciorul aceste meleaguri fără seamăn de frumoase, cu toate că din bătrâni se spunea să nu pleci marţea la drum. Era un traseu ce te ducea cu gândul la sălbăticiile de altă dată ale acestor munţi falnici şi plini de păduri de fag şi conifere, neatinse încă de lăcomia omului.
Istrate urmărea prin fereastra autobuzului ce făcea legătura dintre Câmpina şi localităţile de pe valea apei, cum şoseaua şerpuieşte, lăsând în urmă colinele, puşcăria Doftana de la Telega, apoi cheile Brebului. Din ce mergea spre nord, valea se tot îngusta, căpătând frumuseţi montane desăvârşite.
La vreo doi kilometri înainte de a ajunge la marginea comunei Valea Doftanei, cu vreo doi ani în urmă, apele râului au fost zăgăzuite prin construcţia barajului de la Paltinu, formând un lac de acumulare ce poate fi asemuit cu „o mică mare montană” cum se exprima un entuziast localnic.
La începutul deceniului al şaptelea din mileniul doi, mâna românului începu să strice armonia dintre munte şi natură. Începu să-şi lase adânc apăsată amprenta până şi în sălbăticia acestor meleaguri de basm, când s-au apucat să stăvilească şuvoaiele neobosite ale Doftanei.  În rostogolirea lor peste stânci, ca apoi să se mai odihnească în aval unde deveneau molcome, îmbrăţişând drăgăstoase apa lacului Păltinoasa, şuvoaiele se tot adunau odată cu ridicarea barajului şi acumularea de apă, ajungând la acea mică mare locală de care vorbea entuziastul localnic...
Cu patru ani în urmă constructorii hidrotehnici se apucaseră cu osârdie să ridice ditamai stavila în calea apelor, să poată aduce în casele muntenilor împrăştiaţi de-a lungul văii, ca şi a celor din împrejurimi, până la Ploieşti, apa cea de toate zilele.
Doi ani s-au tot străduit constructorii să se lupte cu muntele, ridicând un alt munte din oţel şi beton, înalt de peste o sută de metri, în calea apelor ce se tot scurgeau de pe creste, nu numai din izvoarele naturale, ci şi din ploile torenţiale sau din topirea zăpezilor căzute cu dărnicie în această parte a ţării.
Lucrarea era numită şi „barajul de la Paltinul”, după lacul pe care îl zăgăzuia. Acest baraj schimbase faţa muntelui. Nu-i mai găseai singurătatea ce-ţi dădea liniştea sufletească atunci când te contopeai cu natura sălbatică. Circulaţia a crescut, ca şi locurile de muncă şi numărul oamenilor care câştigau un ban pentru familie, prin aceste meleaguri cam lipsite de alte posibilităţi de  a-ţi găsi de lucru în afara zonei forestiere şi a carierelor de piatră.
Zidul de beton ce unea cei doi versanţi era ca un gigantic zeu antic, cu braţele larg deschise în măreţia sa. Erau lungi de peste patru sute cincizeci de metri, iar zeul pregătit să întâmpine cu pieptul lui puternic miile de metri cub de apă, ce se tot rostogoleau năvalnic de pe creste, din inima munţilor Gârbova, atât ale râului Doftana, cat şi ale râului Gârbova. Soseau tocmai de la graniţa cu judeţul Braşov, printre stânci golaşe sau zone pline de vegetaţie sălbatică, speriind trecătorii ocazionali prin zgomotul lor asurzitor la întâlnirea obstacolelor de tot felul sau a căderilor la diferenţele de nivel al locurilor pe unde îşi taie drum spre acumularea de la Păltinoasa.
Din aceste lacuri apa potabilă cristalină şi rece porneşte acum prin conducte, mai prin tot judeţul Prahova, ajungând în casele oamenilor, de la Câmpina până la Ploieşti sau să irige peste nouă mii de hectare de pământ arabil din judeţ.
Aceste torente îşi caută calea prin albia săpată de-a lungul secolelor, printre malurile stâncoase, unde arbuşti crescuţi parcă din granitul dur al muntelui stăteau de veghe, numărând fiecare păstrăv ce sărea din apă la bulboane, grăbit să prindă câte o gâză rătăcită spre flora montană.
Călătorul nostru solitar îşi târa din ce în ce mai greu picioarele obosite de drum şi de vreme. Mai avea puţin şi ajungea la marginea localităţii Teşila, un sat ca toate satele de munte, cu oameni duri, învăţaţi cu asprimea vremii şi capriciile muntelui, pe care dacă nu-l respecţi, nu te lăsa să treci nepăsător prin tainicele lui cărări, unde numai ursul și alte jivine ale pădurii făceau legea.
            Se opri să-şi tragă răsuflarea lângă apa limpede a unui pârâiaş ce se scurgea din inima muntelui. Bătrânul doctor Istrate se aplecă să-şi înmoaie batista şi începu să se tamponeze pentru a-şi răcori ceafa, de pe care se scurgeau broboanele de transpiraţie tocmai până la betelia pantalonului.
Soarele îşi trimitea cu duşmănie suliţele sale fierbinţi deasupra capului lipsit de orice protecţie. Pălăria parcă nu-i mai era de folosinţă. I se părea că se îngreunase după cei câţiva kilometri parcurşi la început cu voioşie, ca apoi cu paşi din ce în ce mai înceţi şi mai greu de făcut la vârsta sa de om trecut de mult de tinereţe. Cărarea pe care mergea, când urca muntele, când cobora sinuos, ca un şarpe în mişcare. Spera să ajungă la stână înainte ca soarele să se ascundă după munte, iar lumina să părăsească această zi frumoasă de început de vară.
  Ştia că baciul stânei îl aşteptă cu mâna imobilizată, deci trebuia neapărat să ajungă la el pe ziuă. Venise ursul să dea iama în mioare şi cu toate că au sărit câinii la namila cât un juncan de mare, când baciul şef al stânei a vrut să-l lovească cu bâta în moalele capului, ursul a reuşit să se ferească şi lovitura a căzut ca un trăsnet peste un bolovan apărut parcă din senin lângă stână, cu toate că el a fost acolo din totdeauna. Mâna i s-a zdruncinat atât de tare, încât a sărit de la locul ei. I-au venit în ajutor şi ceilalţi ciobani şi aşa au reuşit în final  să-l pună pe musafirul nepoftit pe fugă. Doar mâna lui moş Miron a rămas betegită şi cum nu putea să coboare din munte, i-a trimis vorbă lui Istrate, vechiul său prieten de care îl legau multe amintiri din copilărie şi din armată, să urce la el la stână, că tot stătea degeaba la oraş ca pensionar.
Valea Doftanei se tot îngusta cu cât înainta, iar frumuseţile ce te întâmpinau erau parcă de basm.
 Unui pictor talentat nu-i trebuia decât să-şi aşeze şevaletul şi apoi să surprindă din culori, această magie a naturii verzi, pentru a lăsa lumii imagini nemuritoare ale frumuseţii virgine din această parte a muntelui. Brazii falnici îşi scuturau cetina uscată în bătaia molcomă a vântului din după amiaza târzie a începutului de iunie.
Ajunse la poalele satului Teşila, amplasat în Carpaţii de Curbură, pe cursul mijlociu al râului Doftana, în zona pe care localnicii o numesc „lunca”, zonă împrejmuită cu munţi împăduriţi şi păduri de fag sau de brad, unde din vârful dealului ce se formează la marginea satului, se poate vedea cum se deschide panorama fără asemănare cu o frumuseţe divină din Vârful Secăriei, o zonă golaşă, dar de un farmec aparte, preferată în general oaspeţilor zonei sosiţi de prin toate colţurile ţării să admire frumuseţea munţilor.
Vizitatorul ocazional, odată ajuns pe Vârful Secăriei, avea impresia că este deasupra lumii şi a pământului, că a ajuns în cer şi din această înălţime priveşte cum şerpuieşte Doftana prin măreţia munţilor. Acolo erau în apropiere şi carierele de piatră. Când aveai norocul să întâlneşti norii lăsaţi peste vârfurile împădurite ale Carpaţilor sub greutatea aerului rece din înălţimea lor şi a precipitaţiilor adunate din timpul zilei prin evaporarea apei la căldura aerului din vale, aveai impresia că eşti deasupra norilor, că eşti unul dintre zeii ce stăpâneşte Universul. De pe dealurile din zona satelor Teşila şi Trăisteni ce formau comuna Valea Doftanei, se putea porni pe traseele montane marcate ca cele către Vârful Cazacu, Munţii Baiului sau Pasul Predeluş, ori să vizitezi ruinele Bisericii Vechi de la Trăisteni construită cu decenii în urmă, sau puteai admira frumuseţea pitorească a Cheilor Doftanei săpate în conglomeratele dure de granit, precum puteai vizita şi Rezervaţiile de lemn de peste 200 ani vechime de la Glodeasa.
Relieful muntos al acestei localităţi este mult mai accentuat către nord, cu cât te apropii de judeţul Braşov. Acolo, spre obârşia Doftanei se înalţă masivele muntoase ca: Orjogoaia, Radela, Cucioaia, Zănoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare şi Unghia Mică. Privit din depărtare, muntele Unghia Mare, cu liniile lui geometrice, seamănă cu o „piramidă egipteană înfiptă parcă dinadins aici în frământatul peisaj carpatin”, cum este ea descrisă de către un iubitor al naturii montane, care a întocmit monografia zonei, fermecat de frumuseţea muntelui.
 Tot aici se înşiruie munţii Pătru, Steiasa, Fundurile şi o serie de „clăbucete”, ramificându-se mai spre sudul munţilor Carpaţi.
Localitatea este atestată documentar încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea din timpul domniei lui Radu Paise, numit şi Petru de la Argeş (1535 - 1545).[1]
 Istrate încercă să evite întâlnirea cu localnicii. Ca tot omul de la munte, aceştia erau învăţaţi să dea bineţe oricărui trecător şi să caute să intre cu el în vorbă. Dacă trebuia să stea de vorbă cu fiecare muntean ce-i dădea bineţe, ca oricărui necunoscut ce le invada intimitatea satului lor de munte, l-ar fi apucat noaptea şi atunci când ar fi mai ajuns la stână?
Era ultima casă pe lângă care trecea şi apoi drumul său iar începea să şerpuiască coborând spre luncă, ca apoi să urce din nou dealul spre Secăria. Acolo se afla şi ţinta drumului său. Dincolo de Secăria era ridicat sălaşul stânei baciului Miron, pe o coastă de deal la margine de pădure.
Depăşi ultima casă din sat construită din butuci de lemn aşezaţi unul peste altul, şi cu acoperişul din şindrilă. O casă nici mai sărăcăcioasă, nici mai arătoasă decât majoritatea caselor din zonă, un pic mai măruntă decât altele din vecini, cu o curte înconjurată de un gard făcut din lemne tinere de copac şi cu o poartă lălâie, având balamale din cauciuc gros, luat de cine ştie pe unde.
            Nu apucă să se îndepărteze prea mult de acea locuinţă, că fu tulburat din visarea lui de călător fără griji, de ţipete de femeie. Erau ţipete de durere, ţipete de disperare.
Nu ştia ce să facă, să-şi vadă de drum sau să se întoarcă la casa rămasă în urma, să vadă ce se întâmplă de se aud asemenea ţipete.
Curiozitatea de om bătrân şi trecut prin multe în viaţă, nu i-a dat pace şi făcu calea întoarsă. Poate era cineva care avea nevoie de vreun ajutor. De ce se apropia mai mult de casa mărginaşă, de ce ţipetele erau tot mai puternice şi mai disperate.
Ajuns în faţa uşii ciocăni şi aşteptă ca cineva să-i răspundă şi să-i deschidă. Insistă când intensitatea ţipetelor se înteţi. Văzând că nu-i răspunde nimeni,  avu curajul să apese pe clanţa uşii şi să pătrundă în întunericul ce-l întâmpină când intră în tinda casei. Vaietele se auzeau dintr-o cameră alăturată. Deschise uşa, obişnuindu-se cu semi-întunericul din cameră. Când pătrunse în odaia slab luminată, văzu o femeie tânără, cam la douăzeci şi trei de ani, poate mai mult cu doi - trei, întinsă într-un pat cu tăbliile din lemn, unde se zvârcolea continuu. După volumul burţii şi-a dat seama că este gravidă.
            - Bună ziua, am auzit ţipete şi cum nu mi-a răspuns nimeni, am intrat neinvitat în casă. Ce s-a întâmplat, femeie?
- Aoleu, mor, dom’le, mi s-a rupt apa şi cred că a sosit clipa facerii. Nu-i nimeni să mă ajute, soţul este la muncă şi sunt singură acasă.
- Nu te speria, copilă, ai noroc. Iată că Pronia Cerească vrea să vă ajute. Sunt doctorul Istrate şi chiar dacă nu sunt ginecolog, sper că ne vom descurca împreună.
- Dumnezeule, Doamne, cum ai avut Tu grijă de mine şi mi-ai trimis omul potrivit să mă scape de la moarte ca şi pe pruncul meu încă nenăscut.
- Am nevoie de nişte prosoape, de nişte cârpe curate şi de apă caldă.
- Omule bun, deschide şi matale dulapul de alături şi ia-ţi ce-ţi trebuie, numai scapă-mă. Au, iar au început durerile. Simt că mi s-a apropiat sfârşitul. Doamne cu ce ţi-am greşit şi ţi-am păcătuit atât de tare de mă pedepseşti?
- Nu te pedepseşte, dacă m-a trimis pe mine în întâmpinarea dumitale. Tocmai treceam prin faţa casei în drumul meu, când ţi-am auzit ţipetele de disperare şi de durere. Lasă că totul o să iasă bine. Stai liniştită.
În timp ce tânăra necunoscută se văita în mijlocul patului din cameră, doctorul Istrate scotoci prin dulapul indicat de gazdă şi îşi alese ce-i trebuia să aducă pe lume o nouă viaţă. Descoperi-se întrerupătorul de pe perete şi aprinse lumina în locuinţă. În cameră atârna un bec chior, prins direct de un cârlig bătut în  tavan. Aşa putu să se orienteze în casa necunoscutei. Găsi un aragaz, aprinse focul şi umplu o oală cu apă de la robinet pe care o puse la încălzit. Se săpuni bine pentru a se dezinfecta pe mâini şi, cu prosoapele curate luate din dulap, era gata să-şi îndeplinească serviciul de mamoş, chiar dacă era prima dată când asista la o naştere.
Femeia se văita de credeai că se rup baierele cerului şi căd peste ea. Era speriată şi neliniştită, iar durerile îi amplificau panica, în ciuda faptului că urma să fi asistată din fericire de către un medic, fie el şi ortoped.
 - Au-u, mor, au, domn’ doctor, fă ceva că nu mai rezist... ajută-mă, Doamne, să scap de chin...  au-u.
- Nu te speria, femeie, răsuflă puternic şi împinge, hai, uşor, iată că începe să apară o nouă viaţă pe pământ. Hai, mai insistă, screme-te, aşa, încă puţin, bine, bine... bravo, gata, uşor, uşor, nu te mai văita, iată că ai scăpat, ai o fată frumuşică foc. Stai să mă uit dacă seamănă cu tine. Istrate tăie cu foarfecul ombilicul micuţei vietăţi apărută într-o nouă  lume pentru ea, printr-un ţipăt strident şi prelungit.
Îi legă cordonul ombilical şi înfăşură noua vietate într-un prosop luat din dulapul din scândură ne lăcuită.
- Vezi, femeie, că nu ai murit? Ce atâta teamă? Nu se moare dintr-o naştere decât în cazuri speciale, când copilul nu iese normal şi nu este cineva de specialitate să te ajute.
- Domnu' doctor, nu cred că am scăpat, au-u, iar mă doare...
- Ce-i femeie, doar nu ai gemeni...
- Au-u, cred că vine şi al doilea...
- Nu-i nimic, poate să vină şi al treilea, cât timp sunt lângă dumneata.
Într-adevăr, femeia născu şi cea de a doua fiică. Semănau şi nu prea semănau între ele. Istrate, obişnuit cu asemenea evenimente apărute prin spitalul unde lucrase, ştia că de obicei gemenii dezvoltaţi în aceeaşi placentă sunt identici. Înseamnă că cele două surori aveau placente diferite şi fizionomii diferite. Vor semăna ele pe parcurs la ceva, se gândi doctorul privind cele două mogâldeţe, cu feţele lor roşii şi câteva fire de păr pe vârful capului. Poate când vor creşte au să aibă părul la fel de negru şi lung ca al mamei lor. Când o privi mai bine pe lăuză, putu să-şi dea seama de trăsăturile femeii. Acum era palidă şi nici lumina nu o avantaja, dar era convins că trebuia să fie o fată frumoasă, o munteancă învăţată de mică cu greutăţile vieţii. Chiar dacă ducea o viaţă modestă, în casă se observa ordinea şi curăţenia. Nu aveau multe lucruri în casă, dar păreau puse la locul lor.
Luă cele două fetiţe şi le duse lângă mama lor, pe care a trebuit să o ajute mai întâi sa se ridice mai sus, să-şi găsească o poziţie comodă.
Plângea uşor când luă cele două copiliţe în braţe. Trebuia să le alăpteze, că ţipau de zbârnâiau toate ferestrele. Cea de a doua era mai liniştită, însă prima se dovedi de la început o rebelă, voia să guste colastra mamei neapărat.
- De ce plângi, femeie? În loc să fii bucuroasă că ai două fete sănătoase şi că ai scăpat cu bine! Uite cum ţipă de se aud peste munte.
- Cum să nu plâng, domn’ doctor? Mă gândesc când o veni bărbatu-miu de la crâşmă şi va găsi încă două fete, ar fi în stare să mă şi bată.
- Cum aşa, încă două? Mai ai şi alţi copii la vârsta asta?
- Da, mai am două fete mai mari. Una de şase ani şi alta de patru, care sunt acu’ trimise de acasă peste deal, la o soră din Secăria.
- Dar când, Doamne iartă-mă, le-ai făcut, femeie? Câţi ani ai, de fapt, copilă?
- Douăşcinci.
- Şi la vârsta asta ai copil de şase ani?
- Dapă-i, dacă m-am măritat de crudă? Nu aveam nici optşpe ani.
- Deci cam la nouăsprezece ani aveai primul copil?
- Dapă-i, aşa este cum zâceţi.
- Te-ai gândit ce nume le vei pune celor două fetiţe?
            -    Aveam de gând să-i zâc Culai, dacă era băiat de la Nicolai, numele bunicului meu, Ana-Maria dacă-i fată. No’ acum dacă-s două, la prima am să-i zâc Maria şi celăilalte Ana. Fo bine, fo rău, aşa mă gândii să le zâc. Voi vedea ce zâce şi soţul când o veni.
- Pe Istrate îl distra vorbirea femeii. Se vedea de la distanţă că este o fată simplă de la ţară, fără prea multă instruire.
- Femeie, cum de eşti singură în asemenea situaţie? De ce nu te-ai pregătit să ajungi la o maternitate sau la un spital? O luă la rost doctorul Istrate. Nu ştiai că poţi să mori singură aici, între dealuri, la margine de lume?
- Of, domn' doctor, sărut mâna. Dumnezeu te-a îndrumat să treci pe la poarta mea să mă salvezi. Nu ştiu ce mă făceam fără matale. Dar ce făceam cu celelalte fete atâtea zâli?
- Ce-ai făcut şi acum, le trimeteai la sora ta. Nu ai soţ?
- Ba am, păcatele mele, n-aş mai avea. Lucrează pe şantierul forestier, doboară şi încarcă copaci în camioane. Când termină şi nu mai lucră, cine ştie pân’ ce bodegă se opreşte. Pân’ nu se îmbată, nu ajunge acasă. Un coşmar este cu el, dar şi fără el ar fi la fel. Din ce câştigă şi nu-i bea, ne putem descurca, cum văzuşi şi matale, la limita existenţei şi a lumii de aici dă la munte.
- Şi cum te cheamă, copilă? Eu trebuie să anunţ autorităţile precum că am adus pe lume două suflete şi că pe tine te-am lăsat bine sănătoasă. Trebuie să vină de la spital să vadă copiii şi pe mamă dacă sunteţi bine şi să vă ia în evidenţa maternităţii.
- Of, să mă bată Dumnezeu. Mamă de patru fete la douăşcinci de ani. Fana mă cheamă. Ştefana Nechifor după soţ, zis a lui Clondir, cum îi zâc ăştia soţului că toată zâulica-i cu clondirul în faţă la crâşmă-n sat.
- Soţul este tot aşa de tânăr ca tine?
- Nu-i, vai de păcatele mele. Este cu nouăşpe ani mai mare.
- Dar ce-ţi trebui, femeie, ca la optsprezece ani să te măriţi cu unul aşa de vârstnic? Că bogat văd că nu este.
- Ei, domnu’ doctor. Necazurile şi gurile multe din casa părintească. Nici tatăl meu nu era mai breaz ca soţul. Cel puţin al meu s-a luat de băutură mai târziu. La început a fost bine şi frumos, dar odată cu apariţia a încă două guri în casă şi după ce l-au dat afară de la fabrică... Lucra la Câmpina şi făcea naveta cu rata. Era strungar şi câştiga bine, însă l-au prins într-o zi băut la serviciu şi     l-au dat afară. De atunci nu a mai găsit de muncă în meseria lui, aşa că doar la doborât copaci sau construit drumuri forestiere a mai găsit şi matale ştii cum este când nu mai faci ce ai învăţat şi ce-ţi place. A mai lucrat şi prin carieră...
- Da, te înţeleg. Uite că se întunecă şi eu trebuia să ajung la stâna baciului Miron, înainte de apusul soarelui, că şi el are o mână beteagă.
- Îţi mulţumesc din suflet şi Dumnezeu să te răsplătească după fapta matale milostivă. M-ai scăpat de la mare belea. Nu ştiu ce aş fi făcut singură în casă şi cum puteam să nasc două fete fără nimeni lângă mine.
- Vezi? Cineva acolo Sus te iubeşte şi are grija ta şi a familiei tale.
- Da, sărut mâna şi Dumnezeu să vă ajute.
Istrate îşi căuta pălăria şi desaga lui cu cele necesare reparării mâinii baciului Miron şi luându-şi la revedere, ieşi din casa femeii. Când să tragă poarta de la gard după el, dădu nas în nas cu un bărbat de vreo patruzeci şi ceva de ani, care duhnea de la o poştă a rachiu de proastă calitate. Acesta se arătă mirat când văzu un străin ieşind din curtea sa.
- Seara bună, bănuiesc că eşti stăpânul casei, zise Istrate.
- Da, mă rog, matale cine mai eşti, de mă întrebi şi mai şi ieşi din curtea mea? Zise bărbatul pe un ton plin de arţag.
- Doctorul Istrate. Tocmai ţi-am adus pe lume încă două fete.
- Ce...?! Şi nu mai aşteptă lămuriri de la străin că se duse glonţ spre casă, împleticindu-şi picioarele.
Istrate, care ratase întâlnirea cu baciul Miron, neajungând la timp la stână să-i repare mâna, s-a gândit să treacă pe la postul de miliţie din Secăria şi să anunţe naşterea celor două copile, să vină cadrele medicale să le asigure asistenţa de specialitate şi să ia copilele în evidenţă, ca apoi de la miliţie să plece mai departe spre stână. Nu mai avea mult de urcat de la Secăria şi, înainte de a se întuneca de-a binelea, va ajunge şi el la prietenul său, Miron, care îl aştepta să-i repare mâna betegită în lupta cu ursul.



[1] O parte dintre informaţii privind monografia localităţii Valea Doftanei sunt luate de pe internet.